Cioburi

Long time no hear….sau mai bine zis, long time no write…

Lunga si grea perioada am avut. Nu, nu cred ca s-a terminat, dar trebuie sa-mi iau un ragaz…spre a mai varsa din naduf si de a mai pune pe hartie, sau pe blog….cate ceva…

Sfarsitul lui 2010 a venit peste mine de niciunde si m-a prins nepregatit …in fata vietii mizere, lase si viclene care te surprinde cand te astepti mai putin....de obicei atunci cand iti vine sa spui ca mai rau nu se poate…si da….afli ca se poate !

Dar, sa incepem cu inceputul….ziua mea, 19 oct….veni, vidi, pa ! A trecut de parca nici n-a fost…N-am simtit-o eu…n-au simtit-o nici altii ! Te asteptai insa sa existe o oarecare lege a compensatiei…Ei as ! Whatever….36 has gone ! Let’s see what’s next !

Se intrevedea o speranta in Salonul Auto de la Paris. Incepeam sa cred ca ceva se misca…in lume. In sfarsit mi-era dat sa vad ca se pune accentul pe masinile electrice. In sfarsit credeam ca parintii isi iubesc copiii..ca se gandesc la copiii copiilor….la viitor…al lor…si-al lor….la moarte si la nemurire….si ca ii pasa cuiva!

Mi-au placut. Sunt mai jos…sunt de vazut ! Cum ar spune lichenii de agenti imobiliari: „merita vazut!” :p

 

Ce folos insa ma intrebam….ce folos ca sunt la Paris ? Cand vor ajunge ele oare in Romania ? O sa intre masinile astea pe piata noastra? Au vre-o sansa daca nu isi cumpara una Gutza sau Catalin Botezatu ? Sau macar Bianca ? Sincer, nu cred ! La noi, atat cat exista asa specimene (see below), si cat timp noi permitem generatiei urmatoare sa le idolatrizeze si sa le ia drept modele….no chance baby ! This is our future !

Totul s-a rupt apoi in mine dupa luna octombrie. Incepeam sa ma adun din cioburi. Mi-era greu, nu mai trecusem de mult prin greu…si te doare sa simti suferinta, teama si deznadejdea unui om…sau a mai multora. Am trecut prin frica, am trecut prin lacrimi si am ajus sa le accept pe toate cum veneau….Doare insa ca la un moment dat iti dai seama ca nu merita sa traiesti aici…Ai pentru cine, dar nu ai pentru ce…nu mai exista sperante pentru viitor. E un imens ZERO. Ajunge sa intri intr-un spital. Sa vezi spaima, ura, salbaticia din ochii animalelor umanoide…Si sa fii acolo, printre ei….Tu, ei.. si specia cea mai infricosatoare: doctorul…multi dintre ei, halde de incompetenta, majoritatea, crezandu-se cu har de divinitate… Cata lehamite…

Apoi, vezi omul simplu ratacind pe holurile din spitale…omul cuminte….omul curat…pregatit ca si cum s-ar duce duminica la slujba…cata curatenie sufleteasca….dar cati sunt? Prea putini…Un pumn de orez aruncat intr-un sac de seminte de mac….Rar ii vezi…poate never….Restul…iluzie…opiu….semne ca trebuie s-ontinzi…cat se mai poate, cat mai poti….

Si nu stiu de ce, dar se intampla si sa ma razgandesc cand zappez si ma pomenesc deodata infiorat de vocile celor mici de la emisiunea „Romanii au talent”. Iti vine sa crezi ca e o sansa….dar nu e! Vor creste mari, vor fi intinati, vor lua viata asa cum e iar majoritatea/mediocritatea isi va pune amprenta finala asupra lor…Cei norocosi, pleca-vor !

Intre timp a mai iesit Basescu cu o declaratie soc: „Baza armatei o reprezinta subofiterii!’ Nu o stiam…Nu o stiam nici in anii ’90 cand visul pustiului din mine era sa ajuga ofiter al armatei romane…ce vise ! ce himere ! si nu eram singurul, erau cu sutele altii cu vise ca si mine…toti niste copii…..traiam din vise, nestiind ca va veni si timpul subofiterilor…timpul celor plini de succesuri…..

M-am afundat apoi in mine….nu am avut timp..nu am avut disponibilitate, nu am mai avut nici vlaga…am lasat doar timpul sa vina si sa treaca pe langa mine…Si acum ma zbat sa ies din starea de letargie in care ma aflu…imi trebuie o mana, doua, trei…si nu le am, si nu-s intinse…si nu am vointa si puterea de a ma ridica si de a merge, alerga, zbura, pluti, visa…trai.

Ma dor zilele ce trec, dar mereu aman pentru urmatoarea zi ce va veni…Am mai citit una buna, data de un prieten…Nu prea am dat atentie la inceput…dar digerata bine…e buna …e lumina…e diamant ! Asta e:

N. Steinhardt

“Societatea e in stare să se opună unei măsuri tiranice sau imorale numai când e ea însăşi foarte morală. Cu atât mai mult o democraţie: ea nu se poate lipsi de morală şi nici de regalitate. Cu cât se merge mai departe cu dreptul de vot, cu atât democraţii ar trebui să se sprijine pe cele mai rigide principii morale. Sufragiul e acum absolut: dacă deţinătorii lui nu sunt înfrânaţi de morală, vor putea face orice vor, vor putea proclama cele mai imorale pe cale de lege. Democraţii nu-şi dau seama ce fac atunci când, în numele libertăţii scrisului, cer drepturi depline pentru autorii imorali şi afirmă inexistenţa pornografiei. Pentru a putea fi liberală se cere ca societatea să fie întâi supusă moralei. Cine nu vrea să înţeleagă această necesitate şi nici nu-i convine să o recunoască deschis, recurge la un subterfugiu şi afirmă – auzi, – că societatea are nevoie de ”cultură adevărată şi adâncă?” E o formulă care cântăreşte o mie de tone, de greoaie ce e, iar înăuntrul e goală. Trebuie să ai curajul de a spune lucrurilor pe nume: nu ajunge cultura, mai e nevoie de morală. Ăsta-i cuvântul pe care-l evită cu toţii şi de care se tem: morala. Cultura singură nu ajunge: poţi să fii instruit şi totuşi brutal, simplist, nătâng şi elementar. Ceea ce cred democraţii că ajunge: aşa-zisul sentiment democratic e fireşte şi mai puţin suficient. Sentimentul democratic nu-i decât o părere politică, vine şi se duce, o iei şi o laşi după împrejurări şi potrivit cu interesele tale. Dar morala e temelia culturii şi vieţii politice a societăţii. Cultura „adevărată”, „adâncă”, ştiinţă „înaintată”, spirit democratic „puternic” sau „înalt”: vorbe goale, mă. Câtă vreme ţin de ele, libertatea dansează pe o sârmă subţire, e o ladă cu indicaţia „atenţie! fragil” încăpută pe mâini de hamal ameţit. O consolidează morala, numai ea. Ascultă, morala e izvorul libertăţii, morala e condiţia libertăţii, morala e pavăza libertăţii.”

As mai avea multe de spus/scris. Dar nu le-am organizat deloc.…si nu stiu de unde sa incep, dar mai ales parca n-as vrea sa inchid… Asadar imi cer iertare celor care nu m-au simtit… lately…M-am ridicat un pic….sprijinit intr-un cot …si stau sa vad lumea…Iertati-mi tacerea…..eu v-am iertat demult…mi-a mai ramas ceva…durerea!

See you ! Good night!