Stadioane

Unii dintre noi poate isi mai aduc aminte de mersul pe stadioane. Nu la meciuri! Nu la concerte ! Nu!

Ma refer la mersul pe stadioane inainte de '89. Remember?
Cand mergeam incolonati, cu o sila imensa impregnata in noi, sa ne manifestam recunostinta fata de partid si de conducatorul suprem. Ce vremuri triste!

Deh, vremuri demult apuse..........as fi spus!

Inca incerc sa imi dau seama ce ne facea sa mergem pe stadioane. Ce ne facea sa mergem si sa scandam urale impotriva vointei noastre, simtind in noi de fapt revolta ce razbatea din adancurile fiintei noastre. Ce ne mana? Era FRICA.

FRICA de liderul de sindicat, de secretarul de partid, de comitetul UTC....de partid si de acolitii sai. FRICA, sentiment de care am uitat sau am incercat sa uitam dupa '89.

Ma bucur ca unii s-au nascut dupa '89. Ma bucur ca n-a trebuit ca ei sa cunoasca acest sentiment al lucrului facut de FRICA.

Din pacate, eu, ca si multi altii, am cunoscut cumplitul sentiment. Ne-a secat fiinta...ne-a marcat si nu-l vom uita pana la moarte.

Insa dupa '89, ne-am ELIBERAT. Am scapat de FRICA. Sau, cel putin asa am crezut.

De aceea am scris: Vremuri demult apuse......
Dar....au apus?

E decembrie....se implinesc 25 de ani de cand ne-am eliberat. Si totusi, la acest moment, aflu ca ceva n-a disparut. E sentimentul de FRICA! Dupa un sfert de veac, FRICA dainuie inca. Atat in cei batrani, dar in mod cu totul si cu totul surprinzator si in cazul celor tineri.

FRICA nu a disparut. FRICA ii mana inca, pe unii, catre stadioane.

Nu conteaza ca mergeti acum pe stadion la concert, dragilor! Atat timp cat ceea ce va mana catre stadion e FRICA, e pacat de ceea ce unii au sperat, unii au facut iar altii au jertfit, acum 25 de ani !