Câteodată uitam de ce si pentru ce traim. Câteodată ajungem si ne punem întrebări. Am regasit o poezie draga de Coșbuc, care cred ca ar prine bine tuturor sa o reciteasca din cand in cand. Mai ales cand apar intrebarile. Existentiale. Copiii nu-nţeleg ce vor: A plânge-i cuminţia lor. Dar lucrul cel mai laş în lume E un bărbat tânguitor. Nimic nu-i mai de râs ca plânsul În ochii unui luptător. O luptă-i viaţa; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor. Pe seama cui? Eşti un nemernic Când n-ai un ţel hotărâtor. Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni, Te lupţi pe seama tuturor. E tragedie nălţătoare Când, biruiţi, oştenii mor, Dar sunt eroi de epopee Când braţul li-e biruitor. Comediant e cel ce plânge, Şi-i un neom, că-i dezertor. Oricare-ar fi sfârşitul luptei, Să sta...
Most of them think that we are stupid. And if we are not stupid yet, we will soon become as stupid as they think we are, as long as we'll remain deeply sunk in complacence, dreaming and longing in our magic world...